Google+ Followers

Thursday, November 6, 2014

Ti-e teama de psiholog? Dar de tine nu ti-e frica?

Destul de multi oameni se tem sa mearga la psiholog in ciuda unor probleme evidente si/sau a recomandarilor prietenilor. Odata am auzit-o pe una spunand: ”Cum sa ma duc acolo luni de zile sau ani si sa vorbesc despre mine, despre secretele mele?! Cu un strain?! Cred ca m-as spanzura dupa asta!” Eh, plecand de la ultima propozitie, o persoana isteata ar putea sa-si dea seama de altceva. Ca, de fapt, teama asta de psiholog inseamna altceva (link)

Inseamna frica de noi insine, de ce zace in noi, in ungherele cele mai intunecate. Frica de a te cunoaste asa cum esti cu adevarat, cu bune, cu rele. De a accepta ca nu esti nici Dumnezeu, dar nici Diavolul, ci un om care are calitati si defecte. Si care alege ce sa fie in viata, nu este o frunza luata de vant. Nu mai ai pretexte, scuze. Cand ajungi sa te cunosti foarte bine incepi sa realizezi ca 99% din ce ti se intampla in viata este din cauza ta (link). Atat lucrurile bune, cat si cele rele. De aceea, de exemplu, exista oameni care au plecat din medii ostile, au fost crescuti in mahalale, de parinti abuzatori sau alcoolici, si care au ajuns pana la urma cineva in viata, au reusit sa construiasca ceva, sa fie fericiti fara a-i impiedica si pe altii sa fie fericiti. Iar altii, proveniti din familii instarite, din parinti campioni (ca sa fiu ironic), au ajuns niste depravati, loseri, ratati. 

 Am cunoscut odata un caz interesant, la niste vecini. Tatal era nebun, alcoolic, isi batea copii, astia fugeau pe la vecini. Mama, casnica, era sclava barbatului. Erau doi frati si o sora. Dupa ani de zile am aflat ce s-a intampla cu fiecare dintre copii. Fata s-a maritat cu cineva de conditie modesta, dar ok, avea o viata relativ normala. Unul dintre frati a ajuns alcoolic, la 35 de ani era deja terminat. Celalalt frate, in schimb, a plecat in Italia la 19 ani, imediat ce a terminat liceul. S-a angajat acolo la o firma unde a muncit pe rupte, a fost un om corect, venea si cu idei bune pentru afacere. Patronul l-a placut, l-a promovat, l-a platit bine. In cativa ani de zile, omul nostru si-a deschis firma lui si a reusit sa aiba o situatie materiala foarte prospera, a facut si facultate, s-a insurat cu o tipa misto, a facut copii. Pe scurt, s-a realizat. Dusmanul (sau prietenul) suntem noi, nu psihologul. Teama de el este teama de noi. Depinde de fiecare in parte daca vrea sa treaca peste asta, sa ia taurul de coarne si sa-si infrunte temerile, sau prefera sa traiasca in minciuna toata viata si sa aiba mereu iluzia ca face ceva (link).




No comments:

Post a Comment