Ai fost chinuit cand erai mic, ai 30 de ani si inca stai cu parintii? Poate ai vrea sa si traiesti. Ma gandesc

Parintii nu sunt perfecti. La urma urmei, sunt oameni, nu? Cu bune si cu rele. Unii au mai multe rele decat altii, dar asta pana la urma ramane o chestiune de nuanta. Problema adevarata este insa alta. Cand, dupa o copilarie grea, plina de frustrari, de abuzuri, de indiferenta, de violente fizice sau psihice, nu te desprinzi. Ramai acasa cu mamica si taticu pentru ca (nu-i asa?) viata e grea, chiria e mare, femeile sunt ”curve” si vor barbati bogati etc. 

La un moment dat, daca te trezesti la realitate, vei descoperi altceva (link afiliat). Uau, ce sa vezi, ai ramas acasa cu parintii pana la 30 de ani nu pentru ca chiria e mare, ci pentru ca ai trait intr-o realitate paralela, in care varsta ta psihologica a sfidat cu nerusinare varsta ta biologica. Desi, conform buletinului tau, ai 30 de ani, varsta ta mentala este de 14. Si, ce sa vezi, femeile nu sunt curve, ci vor doar un barbat cu capul pe umeri, capabil sa ia decizii fara s-o intrebe pe mamica lui ce trebuie facut din ora in ora. 

E greu cand visezi. Atunci nu traiesti cu adevarat, ci doar visezi. Cand te muti de acasa faci un pas mic pentru vecinul Costica, dar urias pentru tine. Poate vrei sa si traiesti cu adevarat, nu?

SURSA FOTO.